Văcuțele fericite din Romoșel
Noi credem că văcuțele cu adevărat fericite nu trăiesc în Alpi, așa cum ne spune o reclamă TV la ciocolată, ci pe colinele și pășunile de la Romoșel, un sat aflat în apropiere de Orăștie. Ne-am convins de acest lucru, gustând bunătățile din lapte proaspăt, preparate cu mult suflet și răbdare la ferma tradițională Crăciunescu: telemea fină și cremoasă, smântână grasă și gustoasă, lapte bine covăsit, bulgări dulci și pufoși de brânză, cașuri rafinate și brânzeturi îndelung maturate.

Ca orice producător cu tradiție care se respectă, și Ferma Crăciunescu din Romoșel se poate lauda cu cel puțin un produs-vedetă, în a cărui preparare urmează cu strictețe indicațiile sfinte ale unei rețete vechi, autentice. Unul dintre acestea este, fără îndoială, cașul copt, o minunăție de brânză, 100% naturală, ce este produsă fără întrerupere în această familie, încă din anul 1856, continuând tradiția unui procedeu moștenit din generație în generație, vechi de peste 100 de ani. Savoarea specială a acestui caș vine nu doar din calitatea superioară a laptelui produs de văcuțele fericite despre care vă povesteam, dar și din faptul că poartă în el amprenta istoriei unei vechi familii, păstrătoare a unor obiceiuri arhaice, specifice satelor din Ținutul Orăștiei.
Cei ce se află în căutarea gusturilor autentice al rețetelor românești, vor găsi în brânzeturile și lactatele de la Ferma Crăciunescu o binecuvântare a simțurilor și a papilelor gustative. Află aici cum poți cumpăra sau comanda produse de la Ferma Crăciunescu din Romoșel.