
TRASEU GURA APEI - LACUL LUI IOVAN

INFORMEAZA-TE







Traseu: Lacul Gura Apei – Culmea Branu – Refugiul Branu – Vârful Gugu – Vârful Moraru – Șaua Mâțului – Piatra Scărișoarei – Vârful Bulzului – Plaiul Bulzului – Pârâul Iovanu – Lacul lui Iovan
Masiv Montan: Retezat-Godeanu.
Județe: Hunedoara; Gorj.
Marcaj: Cruce rosie pe fond alb.
Timp de mers: 12 – 13 ore.
Sezonalitate: Este un traseu ce se poate parcurge tot timpul anului, nerecomandat în sezonul de iarna în porțiunea cuprinsă între Refugiul Branu și Plaiul Bulzului.
Grad de dificultate: Mare. Diferenţa de nivel: 1700 m.
Nivel de echipare: Echipament de drumeţie, special pe timp de iarnă la parcurgerea porţiunii de traseu cuprins între Refugiul Branu și Plaiul Bulzului.
Prezentare: Este un traseu turistic de acces între Lacul Gura Apei şi Lacul lui Iovan, pe la Refugiul Branu şi peste Vf. Gugu – 2291 m. Porneşte de pe barajul artificial al Lacului Gura Apei pe DJ 685, împreună cu traseul punct albastru pe fond alb ce vine din localitatea Brazi pe la Cabana Gura Zlata și merge spre Șaua Pelegii prin Poiana Pelegii, și împreună cu traseul cruce albastră pe fond alb ce pornește tot de aici spre Lacul Bucura pe la Lacul Zănoaga. După ce traversează Valea Lăpușnicu Mare, cotește la dreapta pe drumul de contur al lacului, traversează Valea Lăpușnicul Mic, iar din dreptul culmii Piciorul Branu, părăsește drumul înscriindu-se pe versantul stâng, pe poteca ciobănească ce urcă către stânele din Branu. Traseul urcă până aproape sub Vf. Branu – 2026 m, la cca 1600 m altitudine, de unde pe o curbă de nivel spre stânga iasă la Refugiul Branu. De la refugiu traseul revine în creastă prin Șaua Branu, depășește Vârful Merila – 2181 m și urcă pe Vf. Gugu – 2291 m. În partea stângă se poate observa Lacul Gugu. Traseul continuă linia crestei, depășește Vf. Dosului – 2158 m și urcă pe Cracul Morarului – 2237 m. În partea stângă se poate observa Lacul Moraru. Până în creasta principală traseul mai depășește Vf. Moraru – 2279 m, iar de aici se orientează spre E împreună cu traseul crestei principal sudice a Masivului Godeanu-Retezat, marcat cu bandă roșie pe fond alb care vine din Uricani prin Șaua Paltina și trece în M-ții Cernei peste Vf. Godeanu. Traseul nostru trece prin Șaua Mâțului, depășește Piatra Scărișoarei – 2256 m, urcă Vf. Bulzului – 2245 m, după care se îndreaptă spre S pe Plaiul Bulzului și coboară până în Pârâul Iovanu, afluent principal al Lacului lui Iovan, coborând pe acesta pâna la DN 66A pe malul Lacului lui Iovan.