
CETATEA DEVEI

VIZITEAZĂ

Impunătorul monument ce străjuiește capitala județului Hunedoara îi întâmpină pe vizitatori din oricare parte s-ar apropia de oraș. Este o priveliște unică în România: ruinele unei mari cetăți, aflate pe vârful unui deal, veghează armonia unui oraș cochet.
Cetatea Devei, considerată una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania, a avut o istorie zbuciumată, palpitantă: a fost stăpânită de voievozi, de principi, de conți şi de ducese, a fost dată în dar, vândută și, în final, distrusă în mare parte de o explozie provocată de către un neatent soldat austriac.
Fortăreața este așezată pe un con vulcanic cu o înălțime de peste 180 de metri. Primul document scris, care atestă existența unei cetăți, datează din anul 1269, dar urmele de locuire sunt mult mai vechi, chiar din neolitic și de pe vremea dacilor, după cum o dovedesc blocurile de piatră cu tăieturi caracteristice în formă de coadă de rândunică, încastrate în ziduri. Cetatea a fost martorul multor momente frământate din istoria Transilvaniei: pe aici au trecut trupe otomane, trupele principelui Rakoczi, răsculații conduși de Horea, Cloșca și Crișan, trupele care s-au înfruntat la 1848 și, cu siguranță, lista este mai lungă.
Astăzi, cetatea a fost reabilitată și pusă în valoare, astfel că afluxul de turiști este din ce în ce mai mare. Odată ajunși în vârful cetății, efortul turiștilor va fi generos răsplătit prin panorama impresionantă care se deschide spre toată Valea Mureșului, dinspre Ilia până departe spre Orăștie, având în fundal colinele înalte ale Munților Apuseni. Cetatea dispune de o telecabină, care este și ea în sine un obiectiv, fiind primul ascensor pe plan înclinat din România, iar lungimea traseului este de 278 m.
PROGRAM DE VIZITARE:
Luni – Duminică: 09:00 – 21:00
Preț bilet telecabină:
20 lei - adulți (dus-întors)
10 lei - elevi, studenți, pensionari (dus-întors)
GRATUIT - copiii institutionalizați, veterani de război
ADRESA:
Dealul Cetatii, Deva, judetul Hunedoara
Tel: 0254 220 288
![]() | ![]() | ![]() |
---|---|---|
![]() | ![]() |